România este responsabilitatea noastră, iar viitorul ei începe azi!

Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire ne găsește pe noi, românii, la o nouă răscruce de vremuri. Avem de trecut alte obstacole decât cei care au făcut posibil miracolul 1918, dar avem și oportunități la care ei nici nu visau. Avem datoria și privilegiul să ne ridicăm la înălțimea generațiilor care au făurit România Mare.

 

Proiect Romania – un viitor creat și asumat de toți

CE AM FĂCUT

În vara acestui an aniversar am organizat patru sesiuni intense de consultări și aliniere. Am conturat o viziune comuna pentru viitorul României. Un viitor în care să redobândim obișnuința de a lucra împreună pentru familiile noastre, pentru comunitățile din care facem parte, pentru toți românii. Am fost acolo peste 300 de oameni, extrem de diferiți, dar foarte asemănători.

Am scris o declarație care devine punct de plecare pentru etapele următoare din proiect.

CE URMEAZĂ

Vă invităm sa veniți alături de noi și sa participati la urmatoarele sesiuni de consultari și lucru. Va puteți inscrie aici. Principiul nostru de baza este ca fiecare dintre noi are o contribuție proprie la viitorul acestei țări – prin ce gândește, ce vorbește și ce face în fiecare zi.

Istoria următoarei sute de ani va fi scrisă nu de partide sau instituții – ci de oameni. De noi toți, împreună, începând de azi.

Cel mai bun viitor este cel pe care îl creăm chiar noi!

Marea Unire din 1918 a fost – și rămâne – pagina cea mai minunată a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului [...]”.  (O istorie sinceră a poporului românFlorin Constantiniu)

Un secol nu însemna mult la scara istoriei, dar este un timp foarte lung pentru generațiile care au trecut prin el. Schimbarile prin care a trecut România au fost profunde. Ultimii 28 de ani ne-a dat destule motive să ne indoim. Acum, după aceste prime întâlniri, avem dovada -  conștiința acestei țări încă există. Acest popor are suflete vii, cu minți lucide, care știu să se adune în fața provocărilor istoriei. Avem puterea sa recunoaștem adevărul simplu: numai împreună putem crea un viitor mai bun pentru România. La fel cum muntenii, moldovenii, basarabenii, bucovinenii și transilvănenii au decis că vor face unirea, indiferent dacă vremurile le sunt favorabile sau nu. 

Noi am luat asupra noastră o mica parte din ce-i de făcut. Un pas mic cu care începe orice secol de stradanie. Să căutam acele minți lucide, sa le reamintim adevărul pe care ele îl știu deja (dar e acoperit de mazga cinismului, uneori) și sa le dam ocazia sa rezoneze împreuna, din suflet. Viitorul nu ne așteaptă, dar îl putem crea din energiile noastre. Vă chemăm alături de noi,  să gândim și să simțim împreună un viitor pentru România despre care cărțile de istorie ale secolului următor să spună la fel: o pagină minunată din existența acestei națiuni, scrisă cu elan nebănuit, dar imposibil de oprit.

Și da, e neobisnuit să ne gândim la viitor în perioade atât de lungi. Dar secolele sunt alcătuite din ani, din zile și din ore. Așa cum drumul cel mai lung începe cu un pas. Astăzi e prima zi din secolul care urmează.

Ce fel de secol începem azi pentru România?

Despre AmCham România

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) este de 25 de ani intre cele mai reprezentative asociatii ale comunitatii de afaceri din Romania, fiind recunoscuta drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relatiilor comerciale intre SUA si Romania.

Misiunea AmCham Romania este de a oferi membrilor sai o platforma profesionista de interactiune, colaborare, schimb de bune practici si promovare in scopul dezvoltarii afacerilor si legaturilor comerciale, precum si de a reprezenta priorităţile companiilor afiliate, pe subiecte de interes comun, in relatia cu autoritatile romane.

In prezent, cele peste 430 de companii americane, multinationale si romanesti membre ale comunitatii AmCham Romania, fac posibila implicarea AmCham in promovarea prioritatilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Guvernanta Corporatista, Concurenta si Ajutor de Stat, Educatie, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Achizitii Publice si Partneriat Public-Privat, IT, Infrastructura, Mediu, Piata Muncii, Piata de Capital, Macroeconomie, Real-Estate si Turism.

Prin eforturi sustinute de-a lungul a 25 de ani de activitate, AmCham Romania a contribuit la procesul de modernizare si imbunatatire a cadrului legislativ si fiscal din Romania, prin expertiza membrilor pusa la dispozitia decidentilor, prin promovarea celor mai bune practici in domeniu utilizate la nivel international si prin recomandarile de masuri necesare pentru cresterea competivitatii economice a Romaniei.

VIZITEAZĂ WEBSITE-UL NOSTRU